Jucătorii s-au obișnuit cu sala, cu piesele, cu atmosfera, lumea era relaxată, așadar aveam toate premizele unei zile excelente.
Wilcard-ul sau “Wild” Anton Korobov a început în forță ziua cu o victorie impresionantă împotriva fostului Campion Mondial, Vishy Anand. Runda a doua a încercat să treacă cu piesele negre și peste Shakhriyarv Mamedyarov, dar a trebuit să se mulțumească cu remiza. În runda a treia a dublat culoarea, dar acest lucru nu i-a dat bătăi de cap, a suferit o jumătate de partidă cu Wesley So, dar la final s-a dezlănțuit și a plecat acasă cu punctul intreg. După două zile aproape perfecte, marele maestru uncrainean este lider la finalul primelor 6 runde de șah-rapid. Întâmplător sau nu, toți jucătorii care au trecut prin studioul nostru reușesc să fie pe locurile fruntașe.
Giri Anish a început în viteză și ziua a doua, cu o victorie împotriva Campionului Asiei, Le Quang Liem, dar a trebuit să staționeze după înfrângerea suferită în fața Campionuluu European, Vladislav Artemiev. Puțin demoralizat, nu a forțat prea tare pedala de accelerație și a făcut remiză cu Vishy Anand în ultima rundă a zilei.
Fabiano Caruana, deși nu este un specialist al șahului rapid, a punctat în primele două runde împotriva lui Sergey Karjakin și Le Quang Liem și a ajuns în top. Se pare că pregătirea avută cu Rustam Kasimdzhanov i-a priit, dar în ultima partidă a părut lipsit de energie și a pierdut cu piesele albe împotriva lui Vladislav Artemiev, dar rămâne pe ultima treaptă a podiumului.
Și pentru că a venit vorba de locurile de fruntașe, astăzi am putut admira trofeul SuperBet Rapid&Blitz, care este făcut din bronz și ne sugerează o combinație între Coloana Infinitului a lui Brancuși și un Rege de pe tabla de șah.
În ziua a doua, mutarea de deschidere i-a aparținut lui Mihai Covaliu, fostul mare campion al scrimei românești și actual președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Clasamentul înaintea ultimei zile de șah rapid: